Când vine vorba de călătorit la Bruxelles, aș începe cu un disclaimer: a nu se vizita orașul în timpul unei diete. Berea, cartofii prăjiți cu maioneză, ciocolata și waffles sunt absolut peste tot.
Capitala Europei are o reputație de vreme crappy, prețuri mari, atracții turistice puține, cazări scumpe și atacuri teroriste. Într-adevar, orașul este unul dintre cele mai scumpe din Europa și nici nu se mândreşte cu o vreme de invidiat, însă este extrem de sigur și chiar merită vizitat.
În privința prețurilor piperate, noi am găsit câteva work-around-uri pe care le voi enumera mai jos, așa că am putut vedea și face multe lucruri pe bani puțini sau gratis în Bruxelles.

Cum și unde

Bruxelles a fost destinația unde am călătorit pentru prima dată, într-o vizită de studiu în timpul facultății. A trecut ceva vreme de atunci, dar orașul mi s-a părut familiar, mai ales că magazinele de ciocolată ne-au făcut o primire călduroasă.
Inițial ne planificasem doar un citybreak în Bruges, dar am hotărât să petrecem câteva zile și în Bruxelles. Distanța Bruges-Bruxelles se parcurge cu trenul într-o oră, prețul unui bilet la clasa a doua fiind 14 EUR.
Dacă se zboară cu Tarom, din aeroportul Zaventem, există trenuri directe spre Gara Centrală, iar dacă se zboară low-cost, cu Wizz sau Ryanair, din aeroportul Charleroi, se poate lua un autocar Flixbus până la gara Midi.
Noi am achiziționat biletele de retur (Bruxelles -Charleori aeroport ) online, de aici,  ele fiind valabile pentru o zi, indiferent de oră, și am economisit handling fee-ul de 3 euro/persoană.
Distanța Bruxelles Gara Midi – Aeroport Charleroi se parcurge cam în 45 de minute, dar aș recomanda alocarea unui timp de rezervă pentru evenimente neprevăzute (noi am prins lucrări pe autostradă și automat niște emoții la pachet). În plus, în Charleori, se face un control de securitate adițional, înainte de a intra în aeroport.

În privința cazării, noi am ales cartierul Sablon, pentru că este foarte liniștit și foarte aproape de Piața Centrală și de Mont des Arts (7 minute de mers pe jos). Zona Sablon păstrează autenticitatea locală, există multe ciocolaterii tradiționale, pub-uri și magazine de antichități, frecventate de belgieni. Am găsit o super cazare, într-o clădire istorică pe Airbnb, pe care o recomand cu drag.

Cum să vizitezi Bruxelles pe bani puțini

Transport

Majoritatea obiectivelor turistice sunt concentrate în zona centrului vechi al orașului așa că se pot vedea mergând pe jos. Pentru instituțiile europene, Autoworld, parcul Cinquentannaire, Atomium și Mini-Europe, este necesar transportul în comun, noi am folosit exclusiv metroul, deoarece poți ajunge oriune în oraș cu el. O călătorie cu metroul costă 2.50 EUR, iar un abonament pentru 24 de ore 7.5 EUR.

Cazare

Bruxelles este un centru poltic european și o zonă de business importantă, așa că majoritatea vizitatorilor merg în interes de job, în timpul zilelor lucrătoare din săptămână. Ceea ce înseamnă că există multe cazări de lux și puține prețuri decente. Alegeți weekend-ul pentru un city break în Bruxelles, solicitările hoteliere vor fi mai puține, deci și prețurile mai reduse.

Mâncare

Zona Rue des Bouchers renumită datorită proximității față de Grand Place este plină de cafenele și restaurante. Din punctul meu de vedere, este de evitat, dacă aveți un buget limitat. Noi am mâcat în zona Sablon, iar în timpul zilei am optat pentru variante to go. E drept, a fost o provocare  pentru ficatul nostru (chiar dacă delicioasă). Am încercat combinațiile de cartofi prăjiți, maioneză și ceapă, pentru că am vrut să gustăm specificul belgian (apropo, belgienii se mândresc a fi cei care au inventat cartofii prăjiți).
Pentru prețuri mai accesibile, recomand căutarea restaurantelor etnice, cum ar fi italinesc, grecesc sau turcesc.

Ce să faci și ce să vezi în Bruxelles pe bani puțini

Dacă în studenție am văzut latura business a capitalei europene,  vizitând intituțiile UE și sediul NATO, de data asta am abordat ruta turistică.

Grand Place

Am început în Grand Place, centrul istoric și cultural al orașului și patrimoniu UNESCO. Arhitectura este draguță, în stil eclectic, goticul și barocul combinându-se frumos. Primăria se poate vizita, însă nu este deschisă publicului decât câteva ore, de două ori pe săptămână. Noi nu ne-am putut sincroniza, așa că am ratat priveliștea din turn, dar poate sunteți voi mai norocoși.

Mannekin Pis

Aș putea spune că belgienii au o curiozitate specială pentru statui care fac pipi: Manneken Pis, varianta feminină: Jeanneke Pis și varianta patrupedă: Zinneke Pis. Din punctul meu de vedere, toate trei sunt o pierdere de vreme. Pentru că Manneken Pis este foarte aproape de Grand Place, am zis să facem totuși o plimbare, să îl vedem. Outfit-ul zilei este mai jos.

Catedrala Sfantului Mihail și Gudur & Galeriile Royales Saint-Hubert

Tot din Grand Place se poate merge și la Catedrala Sfântului Mihail și Gudu. Arhitectura este gotică, fiind una dintre cele mai vechi biserci din Bruxelles. Intrarea este gratuită. În drum spre catedrală, noi am trecut prin Galeries Royales Saint-Hubert, aseamănătoare cu galeria Vitorio Emanuele din Milano.

Instituțiile europene

Parlamentului European se poate vizita gratuit dacă se trimite o solicitare cu trei luni în avans sau se poate merge doar la Parlamentarium (Visitor Center), unde nu este nevoie de rezervare, iar intrarea este tot gratuită. Pozele din interiorul Parlametului European sunt făcute în studenție. De data asta, am aruncat un ochi de afară și m-am plimbat cu Mihai prin parcul de lângă Parlament.

Parcurile

Bruxelles este extrem de verde. Daca nu sunteți eurofili, alternativa ar fi o vizită în Parcul Cinquentannaire. Am fost fascinată de zonă extrem de liniștită, iar culorile de toamnă l-au făcut să fie amazing. Parcul este și zona cu boys toys, aici afându-se Muzeul de Istorie Militară cu avioane de luptă și Autoworld.

 

Arta stradală

Unul dintre motivele pentru care ne-a plăcut să ne plimbăm în oraș a fost că peste tot dădeam de artă stradală. Diverisitatea este foarte mare, de la picturile de benzi desenate (Tintin fiind cel mai renumit personaj) la fragmente de povești care promovează egalitatea între sexe.
Bruxelles nu este de loc plictisitor, farmecul său stând în detalii și subtilități. Cred că trebuie să știi cum să îl explorezi. De exemplu,  nu este neaparat nevoie să mergeți în muzee pentru a vedea opere de artă. Arta este în stradă, chiar și la metrou. De la un capăt al capitalei belgiene la celălalt, în fiecare stație, există sculpturi, fotografii și picturi murale expuse pe platforme, coridoare sau case de bilete.

Panorma

Pentru a obține o vedere bună asupra orizontului panoramic al Bruxelles-ului, se poate lua liftul de sticlă gratuit de la Rue de L’Epée, cu care se poate urca la baza Palatului de Justiție. Un view drăguț este și de pe Mont des Arts.

Atomium

În zona Brupark, la stația de metrou Heysel, se află Atomiumul, Planetariul și Mini-Europa un parc cu monumente reprezentative în miniatură, din fiecare țară membră a Uniunii Europene. Intrarea este 13 euro. La Atomium am ajuns pe fugă și nu am reușit să îl vedem decât de afară. Oricum, a meritat drumul, cred că l-am prins în cel mai bun moment al zilei.

Ciocolată și bere

În materie de ciocolată, noi am ales, la recomandarea localnicilor, Leonidas. Lanțul de magazine vinde o viaretate de ciocolată belgiană, praline, trufe, coajă de portocală și marțipan. Ciocolata Leonidas folosește untul de cacao pur și ingredinete 100% naturale, ceea ce oferă și un super raport calitate preț.


Délirium Café este probabil unul dintre cele mai populare și mai cunoscute baruri – având o selecție de peste 2000 de tipuri de bere. Am fost acolo în studenție și îl recomand dacă vă doriți o seară chill. Alternativa ar fi, À la Mort Subite, pub-ul datând din anii 1900. Mie imi place decorul, parcă este din altă epocă, părând a nu avea multe upgrade-uri de la deschidere.
În privința berii,  am fost super încântată de Kriek. Berea Kriek este o bere cu cireșe. Dacă alte beri, sunt expuse doar la tulpini de drojdii de bere atent cultivate, berea aceasta, este fermentată prin expunerea la drojdii sălbatice și bacterii specifice doar văii râului Zenne, având astfel o aromă uscată,  având un gust de cidru acru-amărui.
Mihai recomandă Hoegaarden. Acesta este o bere albă tradițională, nefiltrată. Rețeta,veche de mai mult de 500 de ani are ca ingredinete: apă minerală, grâu nemalțificat, malț din orz și hamei, condimentate cu coriandru și coajă de lămâie.
Am încercat și berea cu ciocolată și cafea. Combo-ul ăsta a fost un șoc pentru papilele mele gustative și nu este ceva ce v-aș încuraja să gustați. Și berea și ciocolata belgiană sunt geniale, dar consumate separat.

Sper că v-am făcut poftă de Bruxelles, nu doar de waffles, bere și ciocolată…
Until next time,